Este posibil ca imaginea să conţină: copac, plantă, cer, în aer liber şi natură

Adică hai acum că se pare că există niște domni prin administrația publică (probabil locală) care s-au gândit ei mai bine și vor să tundă vegetația din parc. Adică nu să o tundă, să o radă.

Cișmigiul este locul în care am ajuns înainte să pun piciorul în București. M-a condus Grigore Băjenaru, prin cartea sa Cișmigiu&Company și m-am îndrăgostit iremediabil de grădina asta cu aer englezesc. Participam la bătăile lacustre între dovlecari, lăptari și evident mușchetarii de la Lazăr. Ba chiar am avut o perioadă în care scriam poezii cu acrostih (mai puțin pentru mine dar la comandă pentru colegi) și vizam că le declam în Rondul Scriitorilor sau pe sub platanii seculari. Apoi am ajuns în Cișmigiu. Prima dată când am călcat pe aleile lui țin minte că mi-au dat lacrimile de plăcerea emoției. Era ca un sanctuar pe care îl puteam în fine descoperi cu ochii mei. La fiecare pas revedeam locurile descrise de Băjenaru. A fost un moment delicios și am degustat fiecare alee ca pe un vin vechi și bun.

Am revenit în Cișmigiu de fiecare dată cu mare plăcere iar acum, de când Chuckchi Arrow (un husky năpârlicios și tembel dar frumos din cale-afară și iubăreț de stăpânii lui) a ajuns în viața noastră, parcă ceva mai des ca înainte. Desigur că locurile amenajate pentru câini sunt niște bătături lăsate oarecum în paragină. Am remarcat că o parte dintre stăpâni se învrednicesc să strângă dejecțiile fiarelor și altă parte se uită cu indiferență la prima parte fără să le pese de ceea ce lasă în urmă (al meu face numai în curtea lui de acasă, fir-ar să fie, dar umblu cu punguțe după mine să nu-l apuce excepția). Aș vrea să avem locuri amenajate cum am văzut că au cei din țările de la vest de fostul lagăr comunist.

Și aflu, uite-așa de la televizor, că există o pleiadă de creiere luminate ca pe vremea apariției parcului (cu lămpi cu petrol) care au decis că sunt prea mulți copaci care fac umbră ierbii prin parc (deși vă asigur că iarba e grasă și frumoasă). Că sunt prea multe exemplare seculare și noi trăim în secolul chioșcurilor cu covrigei și wafe. Că n-avem destule difuzoare plantate pe lângă mese și că n-are omul unde să mănânce o șaorma cu de toate dacă vine în parc.

Știți ceva? Chiar m-am săturat de elanurile astea de clică, în care unii fac pe savanții peisagiști ca să faciliteze altora imbuibarea economică. Nu vreau să vină cine are chef și poziție strategică pe la primării să taie platanii protejați (sper că încă sunt protejați) de lege sau copacii umbroși care dau farmec parcului ăstuia minunat. Așa că vă zic: hai să le declarăm că nu vrem să ne taie copacii și să ne sădească taverne și chioșcuri cu semințe în parc. Am deschis o listă de semnături și chiar am de gând să o prezint primăriei ca să înțeleagă că nu sunt chiar de capul lor pe lume. Dacă vreți și voi același lucru, semnați și să vedem dacă le mai dă mâna să se arunce cu drujbele pe minunile plantate acum mai bine de un secol.
Duminică am ajuns la copacul cu cărți. Și doi copii de până în zece ani ne-au întrebat dacă știm de ce ”copacul vrăjit” este înconjurat de bandă și nu le mai dă voie nenea paznicul să se cațere pe el.

Mi s-a strâns sufletul de rușine că sunt adult și nu pot face nimic pentru copacul lor vrăjit.

Pentru copacul nostru vrăjit.

Pentru parcul nostru…


https://www.petitieonline.com/dezbatere_publica_privind_proiectul_de_defrisare_al_parcului_cismigiu?fbclid=IwAR1CpU9YWFtvU4A9hWupbs4rYDRpZhKIBpuPQ8Qiajs8tL3cgJX7mnLMzNs

Hai prin Cișmigiu, să nu fie prea târziu…

Post navigation


Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.