A fost o dată (ca de altfel de mai multe ori) o pădure aproape magică în care animalele nu se mâncau reciproc decât la nivel de bârfe și șușanele. Chiar și așa, lucrurile în pădure mergeau relativ bine. Aveau un director general, evident că Elefantul, un departament financiar condus de domnul Bursuc, o forță de vânzări gestionată cu dârzenie de domnul Lup, o doamnă Vulpe la marketing și promovare, Ursul era șeful administrativului și securității, Iepurașul se ocupa de relația cu clienții și la resurse umane… ei bine, la resurse umane făcuseră rost (prin relocare sau nu se știe de unde) de un Unicorn. Celelalte animale ale pădurii lucrau sub directa coordonare a celor menționate anterior. Unii se potriveau perfect postului pentru care fuseseră angajați, alții se străduiau să facă față și evident că mai erau și unii nefericiți, care nu căutau altceva decât să plece în alte păduri în care auziseră că lucrurile mergeau cu totul altfel.

Într-o bună zi, Elefantul a convocat o ședință în care le-a comunicat tuturor viziunea lui: să devină atât de performanți  încât să cucerească piața Marelui Oraș, controlată în acest moment de Om. Rumoarea a arătat că nu erau pregătiți să facă așa ceva. Era evident că trebuie să se perfecționeze ca să poată ajunge la nivelul dorit. Unicornul a venit cu propunerea dezvoltării animalelor pe domeniile pe care activează pentru a deveni mai umani. Iar Vulpea a propus să o cheme pe Maimuță ca fiind cea mai capabilă să imite omul și eventual să îi ajute și pe ceilalți să facă asta.

Maimuța s-a bucurat că poate fi utilă colectivului și a pus la cale un training în care să îi facă pe toți să se comporte ca niște oameni. Prima sesiune a stabilit că e cazul să vorbească despre comunicare. Să le arate animalelor cum fac oamenii când vorbesc între ei, cum se schimonosesc ca să transmită emoții și cum reușesc să se manipuleze reciproc. Pe urmă a decis să vorbească despre codul de îmbrăcăminte și tot ce mai presupune apariția omului în public.  A venit și rândul lucrului în echipă și Maimuța a vorbit despre beneficiile pe care le are un individ dacă lucrează în echipă. Cum se poate ascunde după ceilalți, cum poate trage chiului dând vina pe ceilalți, cum poate da altora de făcut ce ar fi trebuit să facă el și altele la fel de utile unui membru al echipei pădurii pentru a înțelege oamenii. A vorbit puțin și despre motivare și a decis că bananele sunt cel mai bun factor de motivare pentru om. Dacă are banane destule, va putea face schimburi echitabile cu celelalte animale. La relația cu clienții a fost simplu, Iepurașul fiind foarte bun în a găsi scuze pertinente pentru tot ce nu mergea bine la nivelul firmei. La vânzări a avut de asemenea succes, Lupii fiind absolut delectați de metoda “nu lăsa victima să scape” sau de tehnica “baga-i pe gât ce vrei tu și convinge-l că e ce-și dorește el”. Vulpea a fost de asemenea fericită să afle tehnicile de manipulare pe care ea le cam folosea deja. Iar Ursul a conchis că dacă ești dur nu mai comentează nimeni.

Trainingul a fost un adevărat succes, animalele au fost fericite că au atâtea elemente comune cu oamenii și că nu trebuie să se schimbe atât de tare pentru a deveni competitive pe piața oamenilor.

Doar Unicornul nu era ferunicornuicit (deși Unicornii sunt fericiți de la natură, pentru că sunt Unicorni). A plecat de unul singur în Marele Oraș și a căutat oameni fericiți. Nu a găsit mulți dar cei care erau cu adevărat fericiți nu semănau cu cei descriși de Maimuță în trainingul ei. Erau sinceri, loiali, nu manipulau pe nimeni,  lucrau cu alți oameni fericiți în echipe care erau la rândul lor fericite.  Își asumau responsabilitatea faptelor lor și făceau totul pentru a da mai departe mulțumirea pe care o aveau ei. Dar cel mai important I s-a părut Unicornului că oamenii ăștia fericiți nu voiau să cucerească Pădurea. Mai degrabă își doreau să o conserve așa cum era ea, fără să schimbe comportamentele animalelor.

Unicornul a întâlnit însă și lupi, vulpi, iepuri și bursuci în Marele Oraș. Nu erau cei din Pădurea lui dar semănau teribil cu ce lăsase acasă. Și se purtau în consecință, parcă făcuseră toți trainingul cu Maimuța. Nu erau fericiți. Nu erau chiar oameni deși la prima vedere semănau foarte tare cu oamenii.

S-a întors cu concluziile în Pădure și n-a fost deloc bine primit de celelalte animale. Deși au înțeles că Maimuța nu este cel mai potrivit trainer. Probabil că ar fi fost mai bine să aducă un Om care să le arate ce ar avea de făcut pentru a deveni mai umani. Dar Oamenii care ar putea livra un asemenea training erau ocupați cu cei care ajunseseră deja în Marele Oraș și care, oameni fiind, aveau nevoie să devină mai umani.

De atunci, Unicornul s-a retras din organizația pădurii și apare numai din când în când alături de oamenii fericiți. Nici măcar nu știm dacă el le aduce fericirea sau dacă doar o semnalizează acolo unde o găsește.

Știu doar că e bine să ai un Unicorn în preajma ta, asta ar putea însemna că ești un om fericit.

 

 

Elefantul si maimuta – Poveste cu Unicorn

Post navigation


Leave a Reply