Mi-a pâlpâit o lampă din cele rămase oarecum nearse la mansardă de cum i-am văzut adresa de la care să o ridic pe următoarea mea clientă. Nu contează numele că nu are relevanță (sau dacă o avea, nu i-o dau eu acum). Cert e că am ajuns să o iau pe Lisette (nume de scenă) de la două străzi de adresa mea de domiciliu. Iaca.

Deși credeam că știu bine clădirile și instituțiile din zonă, mi-am luat-o din nou. Am ajuns la locație și am fost aproape întâmpinat de un paznic îmbrăcat aproape corespunzător, care mi-a făcut un semn (mai degrabă din coada ochiului vigilent decât din mână) să trag mașina în poartă. Poartă de metal de-ăla forjat, de instituție serioasă. Apare Lisette (nu știam că e ea, dar paznicul i-a deschis cu o plecăciune de aproximativ 50 de grade ușa mașinii. Ea i-a mulțumit amical și a urcat. A recunoscut că ea este cea care ar trebui să fie. Ceea ce m-a chiar liniștit. Îi ofer o bomboană și o primește (e un truc cu bomboanele astea – dacă iau, sunt deschiși la discuții. Dacă nu iau, pot fi dar nu e sigur așa că aștept să mă abordeze ei).

Pentru că a primit bombonica, o întreb cu jumătate de gură: ”Ce instituție este aici?”. N-am întors capul (nu era nevoie, am simțit laserul din privire) când mi-a spus: ”Cum adică ce instituție? Aici e cea mai hulită instituție din țară, deși ar trebui să ne poleiască cu aur la cât muncim!” În mintea mea au început să curgă nume de instituții pe care eu și cunoscuții mei le hulim cât putem noi de mult. Am ajuns la cele cu S când Lisette a cedat și mi-a dat răspunsul corect: ”Aici e DSP-ul, domnule!”. Greu mi-a fost să nu izbucnesc în cel mai hohot de râs de care dispuneam, eram și cu volanul în mâini și parcă nu mă puteam tăvăli pe jos de haios ce mi s-a părut răspunsul. ”Adică dumneavoastră sunteți Direcția de Sănătate Publică?” ”Da” mi-a răspuns Lisette. Nu știam cum o cheamă pe directoarea stabilimentului dar parcă nu o chema ca pe pasagera mea. Așa că mă risc să o întreb: ”Și ziceți că ar merita să vă poleiască cineva cu aur?” ”Păi da, că la cât muncim și la ce resurse avem….”

Mă interesez (ca să nu dau aiurea cu oiștea) dacă DSP-ul este instituția abilitată să țină legătura cu potențialii infectați de COVID, să le trimită ambulanțe și să anunțe rezultatele testelor, eventual să îndrume pacientul către internare. AM aflat că ba da, ei sunt. Nu m-am putut abține (cred) și i-am zis că noi, ăștia care nu suntem DSP, nu avem o părere grozavă despre activitatea și organizarea lor. Oprobiată mediu, Lisette îmi explică că nu se știe de ce li s-a impus să lucreze mai nou computerizat. În ceva baze de date. Aiurea de tot, că mai mult îi încurcă. Nu-mi venea să cred ce aud. Evident că am continuat conversația, să aflu mai multe detalii picante. Am aflat. Că au angajat numai loaze în ultimul val de angajări, care nu sunt în stare să citească un script când vorbesc la telefon cu împricinații (adică toți primesc același algoritm de răspuns, indiferent de reacție). Că doamna este absolventă de chimie sau biologie și că este cea care conduce anchetele epidemiologice în sectorul X (a fost chiar haios, insista că nu e chiar așa de complicat că i-a spus ei o doctoriță ce să întrebe și în ce ordine și pe urmă se duce cu raportul la aceeași guru în anchete să îi dea (raportului) o față de raport oficial din vorbe și expresii). Zic și eu că după umila mea părere, anchetele epidemiologice ar trebui realizate de un absolvent de medicină, dacă se poate chiar medic. Zice că nu e chiar roz situația, că mai sunt cam trei medici activi în tot DSP-ul și că una e cam bătrână să facă teren. Hmmm…. zic că știu că au voluntari care se implică în discuțiile cu cei care au nevoie de DSP. Și iaca Lisette începe să îmi povestească ce a pățit cu unul care a sunat și a dat de ea. Cică se simțea rău și probabil că avea COVID. Lisette zice” Era vineri dimineață, l-am programat la o ambulanță că nu prea avem nici d-astea. Nu a sunat până luni. Luni m-a sunat și mi-a spus că n-a venit nimeni. Nu se poate, am zis, te-am programat personal. Am intrat pe invenția asta demonică de-i zice bază de date și l-am mai programat o dată pentru marți. Miercuri m-a sunat iar și a zis că n-a venit nimeni. M-am dus la colega mea și împreună l-am programat pentru joi. I-am și zis că de data asta am implicat și pe cineva care știe să facă programare” Eu îmi mușcam buzele să nu dau drumu hohotelor de râs care se zbăteau în mine. Mă gândeam că domnul care a sunat probabil că și dacă a avut COVID a uitat că a avut. Sau a uitat COVID-ul de el.

Îi povestesc de un incident în care o ambulanță chemată la 8 a venit la 3 dimineața. Si cam ce oameni lucrau pe ambulanța aia și tot felul de-astea. Zice că nu mai sunt oamenii de odinioară. Știu că nu mai sunt. O parte au murit de moarte bună. Zice că ei sunt buni la statistică, țin evidența epidemiilor și a numărului de cazuri. Asta cu COVID-ul i-a cam dat peste cap. Că nici telefoane nu au. Zice: ”Avem un singur telefon pe care ne poate suna din afară.” Zic: ”un aparat?”. Zice: ”Da, și asta, dar avem un singur număr alocat. Restul numerelor e să vorbim între noi sau să sunăm noi. Dar având un singur aparat, ne e greu să sunăm mai mulți în același timp”. Aprob pozitiv, clar că un terminal poate suporta simultan o singură convorbire. Mi se pare noaptea minții. Va să zică DSP-ul e bun la statistică. Și ce face cu datele astea, o întreb. Le trimitem la Institutul de Sănătate Publică. Eeeeee, stai că mai apare cineva în schemă. Zic: ”Institutul ăsta ce face?” Zice:” Acolo sunt numai profesori și medici grei, acolo se fac protocoale și metodologii”. Moamă, ce important se face acolo…. Și la ce ajută? o întreb. Păi pentru spitale și alte instituții, să știe ce au de făcut în diverse situații. Păi în cazul ăsta ar trebui să se numească DSSP zic. Adică cum, mă întreabă cu candoare. Adică Direcția de Statistică în Sănătate Publică. Da, zice, ni se potrivește mai bine.

Un fior rece mă trece pe spinare, la gândul că instituția asta care ar trebui să dea direcția activității de sănătate publică din țara asta e bună doar la statistică. Am mai aflat de altfel că există un DSP pentru fiecare județ, nu au o conducere centralizată (sau dacă au, e nevăzută de ochii angajaților) și am mai aflat că înainte ei împărțeau vaccinuri către medicii de familie. Adică veneau medicii cu sacoșa la sediul DSP și luau pentru câți enoriași aveau în subordine. Sau trimiteau asistentele. Eventual cu tramvaiul. Simt miros e epoca de piatră în medicină. Zic: ”Dar cu vaccinul ăsta împotriva COVID ce se aude?” Zice că nu știe, că se va ocupa armata și că ăia sunt mai organizați. Dar că va fi greu, că o să se dea numere de ordine și că armata dă același număr de ordine mai multor persoane. Mă liniștesc subit. O să fie haos. Credeam că….de fapt nu mai am curajul să cred nimic.

O las pe Lisette la adresă. Îmi vine să caut repede o biserică ortodoxă sau orice locaș de cult, indiferent de cum îl cheamă pe Șeful Suprem, să mă rog pentru sănătatea mentală a instituțiilor publice. Bine că ne pun restricții și ne țin la curent cu numărul de teste și de îmbolnăviri. Dacă așa sunt gestionate lucrurile, numai Dumnezeu ne mai poate salva….Sper ca în Rai să nu fie pandemie…Sau dacă e, să nu aibă și ei un DSP ca al nostru…

 

Direcția sănătății publice…

Post navigation


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *